Pastrarea curateniei in locuinta

Aşa cum majoritatea oamenilor ştiu deja, căţeii nu au control asupra defecării şi urinării de cum se nasc. Căţeaua mamă este cea care stimulează puii prin lins şi tot ea este cea care păstrează curăţenia corporală a acestora şi a cuibului. Toate acestea se schimbă în jurul vârstei de trei săptămâni când puii încep să se îndepărteze de cuib, dobândind gradat din ce în ce mai mult control asupra locului şi timpului când îşi fac nevoile. Controlul absolut al urinării este oţinut mult mai târziu. O regulă simplă este aceea că: un pui poate amâna urinarea pentru un număr corespunzător vârstei acestuia în luni plus o oră.

A învăţa puiul unde şi cum să-şi facă nevoile este cea mai mare prioritate pentru stăpânii acestuia, totuşi, trebuie să ştie ce e rezonabil să aştepte de la acesta, altfel vor fixa reguli imposibile pentru pui. Un lucru bun este acela că majoritatea puilor, când au obţinut un oarecare control asupra funcţiilor corpului, au o înclinaţie naturală pentru a păstra cuibul curat. Căţeii îşi fac nevoile în timp ce exploreză locuri noi pentru a evita murdărirea locurilor unde dorm şi mănâncă, dar şi vecinătatea acestora. Pe acest instinct trebuie să se bazeze programul de păstrare a igienei. Sfatul nostru pentru proprietarul unui căţel de 6-8 săptămâni este de a-l învăţa să-şi facă nevoile pe hârtie (ziare, scutece absorbante), având în vedere că schema de vaccinare nu este completă, căţelul nu poate ieşi afară. Dacă se realizează acest lucru, puiul va fi mai uşor învăţat să-şi facă nevoile afară.

Căţelul va trebui ţinut într-o încăpere mică (baie, hol) cu ziare într-o parte şi mâncarea şi culcuşul în cealaltă. Zona acoperită de ziare trebuie să fie la început destul de mare-2/3 din cameră, apoi se va reduce treptat. Toţi puii au tendinţa de a face unde simt miros de urină sau fecale şi de aceea este indicat să se păstreze un ziar folosit care să atragă puiul spre aceea zonă. De asemenea există în comerţ soluţii speciale destinate în acest scop. Atragem atenţia în mod deosebit că puiul trebuie să fie perfect curat, adică, dacă s-a murdărit de fecale sau urină, trebuie ştres şi spălat! (baia frecventă nu este recomandată). Toate zonele unde are acces puiul (excepând zona cu ziare) trebuie să fie lipsită de orice miros de urină sau fecale.

Toţi puii au tendinţa să-şi facă nevoile la 15-20 de minute după ce manâncă, când se trezesc din somn sau după o porţie de joacă. Un program fix de masă este absolut necesar pentru reuşita acestui program. Puiul nu va părăsi încăperea lui decât după ce si-a făcut nevoile şi doar supravegheat în permanenţă. Accidentele vor fi inevitabile şi în acest caz puiul va fi scos din cameră şi se va curăţa locul cu o soluţie antibacteriană cât mai parfumată. Nu se va curăţa locul în prezenţa puiului. Metoda ziarelor nu va fi folosită decât pentru pui de la 6 saptămâni la maximum 3 luni. Pentru pui mai mari nu este la fel de folositoare, putând chiar să trimită un mesaj negativ, şi anume că este în regulă să-şi facă nevoile în casă. Din acest motiv este bine să trecem puiul de la ziare (echivalentul unor scutece) la urinarea în afara casei în jurul vârstei de 3 luni. Acest lucru se va realiza după ce puiul a înţeles că zona cu ziare este locul unde trebuie să-şi facă nevoile.

Limitaţi accesul la această zonă (închizând uşa, etc) sau urmăriţi-l, şi în momentul când se duce acolo duceti-l afară. În cazul unui pui mai mare, învăţaţi-l să-şi facă nevoile direct afară. Întrebarea care se pune este: „cum vom face acest lucru?”. Răspunsul: cu înţelegere şi mai ales FĂRĂ PEDEPSE PENTRU GREŞELI. Niciodată nu se va lovi sau certa puiul pentru că a făcut într-un loc nepermis. Capacitatea căţeilor de a înţelege pentru ce sunt certaţi este foarte redusă la această vârstă, iar cearta, mai ales cu întârziere(la un minut este deja prea târziu) nu va face decât să timoreze căţelul şi să încetinească programul.

Cheia acestui program este de a selecta o zonă în afara casei, care să ofere toate condiţiile ca puiul să urineze. Este bine de ştiut că orice câine preferă să-şi facă nevoile pe iarbă sau unde simte miros de fecale sau de urină. În acest sens, se poate plasa în zonă un ziar folosit de căţel. Acesta va fi scos în lesă şi lăsat să exploreze zona fără a fi provocat la joacă. Imediat ce-şi face nevoile, va fi lăudat şi recompensat (recompensarea imediată şi entuziastă cu mângâieri sau o bucăţică din mâncarea favorită a puiului este foarte importantă pentru succes). Puiul va fi dus în această zonă după ce se trezeşte dimineaţa, 15-20 de minute după prima masă, între prima masă şi prânz, între prânz şi cină, iar ultima dată, seara târziu. Suplimentar, este bine dacă puiul este scos după ce s-a jucat, după ce a dormit, etc.

Pentru puii mai mari, un program strict de masă şi scos afară este foarte important pentru reuşită.

Nu este recomandat ca puiul să intre în casă imediat după ce şi-a făcut nevoile. Acest lucru poate avea un efect opus şi pote face câinii deştepţi să amâne eliminarea în speranţa de a prelungi timpul afară. Deci, după ce căţelul şi-a făcut necesităţile, jucaţi-vă cu el un timp pentru a evita asocieri nedorite. Dacă lucrurile merg bine, este de aşteptat ca după 5-6 zile, căţelul să înceapă să priceapă ce-i cerem. Unii câini sunt mai uşor de educat. În ceea ce priveşte igiena, femelele depăşesc masculii, iar câinii utilitari depăşesc terierii şi alte rase de vânătoare. Însă toţi câinii se adaptează în final acestui program, mai puţin cei care au fost forţati să-şi murdărească cuibul, puii crescuţi în spaţii foarte înguste sau cei lipsiţi total sau parţial de grija maternă.

Ce se întâmplă dacă puiul refuză să-şi facă nevoile afară? Presupunând că puiul a fost corect socializat, adică obişnuit din timp cu mediul exterior şi că nu are probleme de comportament, soluţia este de restrângere a spaţiului de acces când este adus în casă. Acest lucru se face ţinând puiul în lesă în casă sau închiderea lui într-un spaţiu mic. Apoi, va fi din nou scos afară după 10-15 minute. Procesul va fi repetat până când căţelul îşi va face nevoile afară. Adus în casă, poate fi lăsat liber, însă fără a-l pierde din vedere.

O nouă întrebare apare: ce fac dacă găsesc murdărie în casă sau dacă îl prind asupra faptului? Primul caz se referă la pedeapsa întârziată, al doilea la cea imediată. Aşa cum am mai spus, pedeapsa întârziată nu este indicată, neducând la nici un rezultat. Câinii nu asociază ceva ce au făcut cu ore în urmă cu o pedeapsă administrată mult timp după. Referitor la pedeapsa imediată, ea va reduce frecvenţa comportamentului în prezenţa dvs., câinele învaţă să nu urineze când nu sunteţi de faţă. Acest lucru va avea ca rezultat îngreunarea programului. Vă puteţi imagina ce gândeşte câinele în această situaţie: „nu fac pipi în faţa lui; data trecută când am încercat, a făcut o criză, mai bine aştept până când nu e prin jur”. Acest lucru se va întâmpla şi dacă îl veţi scoate afară încercând să-l faceţi să urineze. Ca mod de corecţie este recomandat un zgomot puternic, dar numai în cazul în care prindeţi puiul asupra faptului. Acest zgomot nu trebuie asociat cu persoana dvs.

Ex: aruncaţi spre căţel o cutie de bere cu câteva monezi înăuntru, dar fără ca el să vadă că dvs. aţi aruncat-o. Principala regulă şi cheia păstrării igienei în locuinţă este un program fix de mâncare şi scos afară. Dacă veţi hrăni căţelul la ore fixe cu acelaşi fel de mâncare, implicit acesta îşi va face nevoile în acelaţi interval de timp. Nu trebuie uitat că unii câini pot învăţa mai greu decât alţii.

În cazul unui câine obişnuit, fără probleme de comportament, aceasta îşi va însuşi programul definitv până în jurul vârstei de 6 luni. Contactati-ne daca aveti o nelamurire sau aveti nevoie de ajutor. Suntem la dispozitia dv., tel. +40722.722.959, e-mail: info@ringstarclub.ro.

Aceste informatii se bazeaza pe cercetari ale unor specialisti in comportament canin si dresaj, M&K Breland, R.Bailey, B.F.Skinner, K.Prior, M.Sidman, M.Burch, B.Schwartz, etc. Aceste texte sunt inregistate sub copyright de Robert Caraman si SC.K9 Sport&Training Company SRL. Reproducerea prin orice modalitate a acestora, fara permisiunea scrisa a autorului, intra sub incidenta legii.

Adauga gandurile tale

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *